Există o confuzie foarte des întâlnită când vine vorba despre relații.
Credem că o relație bună se construiește cu cineva.
În realitate, ea se construiește din cine suntem noi.
Înainte de a intra într-o relație de cuplu, există o relație esențială care are nevoie să fie vie, clară și onestă:
relația cu tine. Nu pentru că „trebuie să fii perfect/ă”.
Ci pentru că, atunci când nu ești bine cu tine, vei cere relației să te repare. Iar relațiile nu vindecă. Ele scot la suprafață.
Ce aducem cu noi, fără să ne dăm seama?
De cele mai multe ori, intrăm în relații cu un bagaj invizibil:
- frici vechi,
- răni nevorbite,
- povești neterminate,
- imagini ale celor care ne-au rănit înainte.
La început, suntem în acceptare. Vedem omul din fața noastră și spunem: „Așa este și e în regulă.”
Apoi, pe măsură ce relația se adâncește, apare adevărul interior:
- reacțiile noastre automate,
- așteptările nespuse,
- nevoia de siguranță,
- teama de a pierde,
- dorința de a fi aleși, validați, salvați.
Și, fără să ne dăm seama, nu mai relaționăm cu omul din fața noastră, ci cu povestea noastră despre el.
Insă unde se rupe și unde se construiește relația?
Ontologic vorbind, relațiile devin funcționale nu atunci când „celălalt se schimbă”, ci atunci când eu îmi asum felul în care sunt prezentă în relație.
Câteva distincții esențiale care schimbă complet dinamica unui cuplu:
1. Faptele vs. povestea mea despre ele
Partenerul a spus ceva.
Eu am auzit ceva… și am construit o poveste.
Majoritatea conflictelor nu sunt despre fapte, ci despre interpretări.
2. Responsabilitate vs. vinovăție
Responsabilitatea înseamnă: „Mă uit la mine. La reacțiile mele. La ce aduc eu.”
Vinovăția caută mereu un vinovat: în celălalt, în trecut, în circumstanțe.
3. Acceptare vs. atașament
Acceptarea îl vede pe celălalt așa cum este.
Atașamentul spune: „E bine așa… dar ar fi și mai bine dacă ai fi altfel.”
4. Integritate cu mine însămi
Când spun ce simt?
Când tac de frică?
Când spun „e în regulă”, dar în mine nu este?
Relațiile cresc acolo unde există aliniere între ce simt, ce spun și ce fac.
Relația ca spațiu de creștere, nu de salvare…
O relație care bucură, motivează și susține nu este una fără conflicte.
Este una în care:
- conflictele devin conversații,
- fricile devin asumări,
- diferențele devin spațiu de învățare.
Când ești bine cu tine:
- nu ceri relației să te valideze,
- nu te pierzi ca să păstrezi pe cineva,
- nu lupți să fii aleas/ă.
Te aduci Întreg/ întreagă. Și din acest spațiu, relația devine o alegere, nu o nevoie.
Pentru cei care își doresc o relație…
și pentru cei care au pierdut una
Dacă îți dorești o relație, începe prin a te întreba:
Cum sunt eu cu mine atunci când sunt singur/ă?
Dacă ai pierdut o relație, poate nu ai pierdut „omul potrivit”, ci ai câștigat o oglindă prețioasă despre tine.
Relația de cuplu nu este un loc unde ajungem ca să fim bine. Este un loc unde mergem deja bine, ca să creștem împreună.
Și asta începe întotdeauna din interior. 🤍
Cu prețuire, Vasilica🫶